Panourile fotovoltaice și recuperarea investiției: în cât timp îți scoți banii de pe “solare”
Panourile fotovoltaice au venit în ajutorul multor români care au vrut să își reducă cheltuielile cu energia electrică. Prețurile la curentul electric au crescut foarte mult, iar oamenii caută surse alternative.
Dacă ești interesat să investești în panouri solare, trebuie să știi ce cheltuieli implică și în cât timp îți scoți banii. Pe anumite grupuri de Facebook, unii spun că nu îți recuperezi, de fapt, niciodată, investiția în fotovoltaice.
Panourile fotovoltaice – în cât timp îți recuperezi banii
Pe de altă parte, alții sunt mai optimiști. Ca să calculezi amortizarea, trebuie să iei în calcul mai multe lucruri: cât te costă sistemul fotovoltaic, dacă vei avea sau nu acumulatori, dacă vei deveni sau nu prosumator, câți kwh vei consuma direct din el (ziua), câți kwh vei consuma din rețea (noaptea), dacă ai și încălzirea pe curent sau te gândești să treci la încălzirea pe curent.
“Cam în 20 de ani. Eu consum în jur de 1000 kwh pe an, la prețul actual de 0.68. 680 lei + TVA. Dacă plătești prin casa verde 3000 lei + TVA, grosso modo, 5 ani”, scrie un membru al unui grup de panouri fotovoltaice, pe Facebook.
„La 1000kw/an, nu are rost niciun fel de sistem. Acum că AFM finanțează 3kw – e mult prea mare sistemul pentru consumul pe care îl aveți”.
„Ca și prosumator, poate în zece ani la prețul actual și cu o mare condiție, în acești zece ani nu vei fi nevoit să investești nimic în sistem, dacă prețul curentului va scădea, atunci 12 ani, cu alte cuvinte nu merită investiția, cu tot tamtamul ăsta nu merită”.
De asemenea, pe acel grup, își dau cu părerea și specialiștii în sisteme fotovoltaice: “Părerea mea proprie de lucrător în branșă, montator de sisteme fotovoltaice, este că nu o să ne scoatem banii niciodată. Eu personal îmi montez aproape 16 kw cu structura de la q cells cu panouri de la q cells full black 385 w, cu un invertor hibrid goodwe de 8 kw trifazic, cu o baterie de 12 kw de la Bud și un invertor goodwe trifazat de 8 kw, doar injectare, și nu cred că o să îmi scot investiția vreodată”.
Așadar, concluzia e că recuperarea investiției este în directă legătură cu prețul energiei: dacă va crește, atunci scade rapid perioada de timp în care îți poți recupera banii.